miercuri, 23 decembrie 2009

Iaşii din Inimă

O nouă seară magică pentru Fotografia din Iaşi şi-a scuturat clipele astăzi, cu începere de la orele 17,oo, la Galeriile Centrului de Informare Turistică (fostele Galerii Victoria). Treizeci de Prieteni au ţinut să fie alături de noi la vernisajul Expoziţiei "Iaşii din Inimă", prima Expoziţie mare a Asociaţiei FOTOIAŞI. A fost o seară caldă, plină de emoţie pentru noi, expozanţii, o seară în care ne-am simţit aproape de toţi Colegii noştri Fotografi, fie că sunt ei din Copou, de la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" sau de la Atelierul de Fotografie al Centrului Cultural Francez. A fost seara noastră - o mână de pătimaşi ai Fotografiei, o sărbătoare care ne-a adus câte o lacrimă pe la colţul ochiului, ne-a făcut, sper din tot sufletul, mai buni, mai toleranţi, mai puternici.

Sărbătoarea noastră a fost deschisă de Grupul Folk "Nu acum", care ne-a colindat pe toţi cei prezenţi, încântându-ne prin muzica lor.

Scriitorul Horia Zilieru ne-a colindat şi Domnia sa, prin cuvinte alese, meşteşugite, purtându-ne prin istoria fotografiei, amintindu-ne de câţiva mari Fotografi şi vorbele lor lăsate posterităţii. A fost o plăcere să-l ascultăm vorbind, mângâindu-ne sufletele cu bunătatea vorbelor rostite. Ne închinăm!...
Mica noastră clipă de glorie. De la dreapta spre stânga: Florin Macovei, Alecsandra Drăgoi, Iulia Paşcanu, Iulia Antoniade, Lavana Kray, Marius Băncilă, Cristian Popescu, Ştefan Vrănescu şi Horia Zilieru.
Ne-am propus ca la fiecare expoziţie să ne sărbătorim pe câte unul dintre colegi. Astăzi a fost mângâiată cu sufletele noastre Lavana Kray, a cărei diaporame sensibile, frumoase, le-am vizionat cu plăcere.
"Iaşii din Inimă", o încununare a unui an fotografic deosebit, început în februarie la Galeria de la Cafenea de către Noul Atelier de Fotografie cu expoziţia "Anotimpuri", continuat apoi, după alte expoziţii interesante cu proiecţiile "Iaşi - serile de fotografie" şi finalizat acum prin înfiinţarea Asociaţiei FOTOIAŞI, Asociaţie menită să ne dea identitatea de care aveam nevoie pentru a putea face mai mult pentru dragostea noastră comună, Fotografia.
Vă mulţumesc prieteni, Iulia mică, Marius, Sandra, Lavana, Florin, Iulia mare, Cristi, Ştefan, pentru că aţi rămas alături de mine, crezând în proiectele mele, mulţumesc şi celor care de-a lungul anului au fost alături de noi şi care, din diferite motive nu şi-au pus inima pe simeze în astă seară, aşteptăm cu aceeaşi încredere lucrările voastre minunate pentru a da viaţă Expoziţiei din luna martie.
Crăciun liniştit, cu sufletul curat şi luminat!...

3 comentarii:

VladImpaler1801 spunea...

Vizitatori multi! si unici :)
Felicitari si pentur aceasta borna de drum

Florian Raducanu spunea...

Felicitari si din partea mea! :)

Lavana spunea...

Cum,din motive obiective,participarea mea la actiunile colective a fost destul de sporadica,era de asteptat sa fiu "exmatriculata",nu sarbatorita,la sfarsit de an...Multumesc mult ,pentru ingaduinta si pentru acest "tot",in care mi se permite sa fiu si eu un "pixel" oarecare.
La multi ani impreuna,prieteni !